Ana a înţeles că trebuia să treacă peste, deşi era conştientă că Mihai era tot ce a vrut de la un băiat. Sau cel puţin aşa credea în momentul acela. A devenit mai dură cu ea însăşi şi poate şi cu alţii. A încercat să treacă peste. În aparenţă a reuşit.
Însă, în curând, certurile cu părinţii au devenit mai dese. Mii de motive. Ana nu mai suporta. Simţea că totul se prăbuşea peste ea. A trebuit să fie puternică. Şi a fost. A avut prietenii adevăraţi aproape. Le mulţumeşte enorm. Totul s-a întâmplat mai repede decât credea.
Şi totuşi, Ana nu a vrut să se mintă singură. Dar asta a făcut. Deşi s-a întors la Alex, totul s-a terminat brusc şi cu atât mai bine. Ana nu şi-a dorit niciodată să fie privită ca pe o tipă "bună" pe care o poţi convinge să facă ce vrei tu de la ea. Zile la rând s-a simţit murdară. A fost tristă. Toate năpustiseră dintr-o dată peste ea. Ana a ştiut, însă, că are puterea de a trece peste. Că Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi duce. În curând a trecut peste. A uitat, s-a simţit bine, a glumit, a făcut ce i-a plăcut cel mai mult, s-a liniştit, s-a eliberat, s-a bucurat, a reînnoit vechi prietenii, a cunoscut alţi ochi...
Vrea să înveţe să aprecieze pe cine trebuie. De aceea, a devenit mai sceptică în anumite privinţe. E foarte pasivă.
De curând, a fost ziua unei foarte bune prietene, de asemenea şi colegă de clasă, bancă, suflet, dezamăgiri şi supărări. Au fost multe persoane. Ana s-a simţit bine cu ei şi totul a fost minunat. A uitat de neliniştirile ei ce îi tulburau interiorul.
Privirile lor s-au întâlnit şi a fost tot ce-şi puteau dori. Au comunicat, au vorbit. Cu ochii, cu sufletul. Fără cuvinte.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu