Cum e...

23.26



Cum e..?
+.. când urăşti... urăşti fără răsuflare?

+.. când ei nu au încredere în tine?

+.. când eşti dezamăgit de propria-ţi persoană atât de mult încât aluneci încet în prăpastia singurătăţii şi dezamăgirii?

+.. când nu reuşeşti? Când nu reuşeşti să faci ce vrei?

+.. când eşti împiedicat de acel cineva inoportun şi/sau acel ceva incontrolabil să faci ceea ce simţi?

+.. când iubeşti fără speranţă?

+.. când eşti dispus să dai totul pentru persoana iubită şi ei nu-i pasă?

+.. când creierul tău te refuză?

+.. când nu ştii ce să alegi... inima sau creierul? Mintea sau sentimentele? Raţiunea sau visul?

+.. când fluturii te binedispun?

+.. când te trezeşti din deliruri nebuneşti şi fără rost?

+.. când scrii ce simţi la lumina telefonului pe o prăpădită foaie de hârtie pe care o vei uita într-un colţ?

+.. când suferi?

+.. când faci pe celălalt să sufere pentru că eşti indecis, confuz, mândru, orgolios, copil?

+.. când eşti un copil inconfundabil şi iremediabil în situaţii limită?

+.. să-ţi placă cum eşti?

+.. când iţi dai seama că ai greşit?

+.. când eşti prea mândru ca să recunoşti greşeala?

+.. când eşti împiedicat de orgoliu în descoperirile tale prietenoase?

+.. când te hotărăşti să-ţi urmezi calea?

+.. când nu ştii ce trebuie să faci şi cum să reacţionezi?

+.. când nu ştii unde ţi-e inima?

+.. când te refugiezi?

+.. când nu poţi schimba?

+.. când eşti văzut ca ceea ce eşti?

+.. când misterul pune stăpânire pe sufletul tău mereu în întuneric şi îl înfundă mai tare?

+.. când devii mai atractiv?

+.. când iţi pierzi cuvintele?

+.. când iţi pierzi sufletul?

+.. când ţi-e teamă?

+.. când nu vrei şi trebuie?

+.. când alungi spontaneitatea şi faci loc rutinii comune?

+.. când eşti ca ceilalţi?

+.. când refuzi, suferi, îţi dai seama că ai greşit, vrei înapoi şi nu faci nimic?

+.. cînd visezi imposibilul?

E nimic. Nu te chinui să înţelegi. Nu trebuie. Bucură-te de ce ai şi ce eşti. Nu pierde timpul pentru că nu se mai întoarce... doar fii tu şi fă ce simţi!

Metamorfoză **

Era ea. Ana. O fată simplă, drăguţă, mândră şi orgolioasă. De 4 luni se despărţise de prietenul ei Alexandru. A suferit mult chiar dacă ea a fost cea care a rupt relaţia pentru că a considerat că nu ţinea îndeajuns la el. Alex a avut o perioadă în care a căzut în vicii. Dar au trecut amândoi peste şi au rămas în relaţii foarte bune. Cu el a trăit primul sărut, prima îmbrăţişare, prima atingere. Ea era conştientă de faptul că el mereu va rămâne în inima ei.
Bianca era cea mai bună prietenă a Anei. O cunoştea, o înţelegea, o sprijinea. Era şi este prietena ei adevărată. Ana a stat toată vacanţa la ţară, după părerea ei "în pustietate având grijă de găini", dar Bianca îi povestea cum a cunoscut un băiat pe care a început să-l placă. Ana este o fată ce "împrumută" sentimentele şi senzaţiile celor apropiaţi şi încearcă să se pună în situaţia lor aşa că Bianca îi imbunătăţea starea.
Dar, pe 31 august Ana s-a întors în oraş foarte bucuroasă şi fericită că îşi va vedea prietenii care i-au lipsit foarte mult.
Pe 1 septembrie ea a ieşit cu Bianca şi Claudia în noul loc al fetelor. Era un parc urât, dar primitor, avea scrânciobe şi băieţi drăguţi şi de treabă.
Bianca le-a făcut cunoştinţă cu băieţii din gaşcă. A fost foarte ciudat şi nimeni nu vorbea cu nimeni. Era prima dată când se vedeau. Apoi fiecare şi-a văzut de treaba lui. Ana şi Claudia şi-au făcut o imagine oarecum proastă dar care avea să se schimbe pe parcurs.
În seara aceea, toată gaşca le-a condus pe fete în cartierul lor, nu foarte departe de parc. Pe drum, într-un anumit loc pe care şi acum Ana îl poate indica cu precizie, Mihai "i-a căzut cu tronc". A început să aibă fluturaşi în stomac şi brusc a observat că totul la el era frumos. Avea o privire profundă şi intensa, dar jucăuşă, era politicos şi foarte glumeţ. În special, avea pielea măslinie, mai inchisă la culoare, lucru ce dintotdeauna a atras-o şi a iubit la un băiat. Brusc, şi-a dat seama că începe să-l placă. Ajunsă acasă, a sunat-o imediat pe Bianca şi i-a povestit ce simţise. Bia i-a zis cuvinte frumoase despre Mihai, ceea ce l-a făcut să crească în ochii Anei. Era foarte fericită şi simţea că ceva îşi avea rostul.
Au fost împreună la un concert unde Anei i s-a făcut rău, iar Mihai a condus-o acasă în braţe şi avînd mare grijă de ea. Pentru prima dată s-a simţit protejată şi îndrăgită.
Ana i-a dat de înţeles lui Mihai că-l place, iar el a reacţionat la fel, dar în modul caracteristic şi plin de nesiguranţă la început. Dar zilele au trecut iar Ana a tras cu dinţii de ceea ce a vrut şi pe 10 s-a întâmplat. Erau împreună şi amândoi fericiţi. Pe 12 septembrie a fost primul lor sărut, stângaci dar plăcut şi înălţător. Ana s-a bucurat foarte mult, iar Claudia şi Bianca împreună cu ea. Totul a mers bine, deşi au fost unele scăpări pentru care au suferit amândoi, dar i-au apropiat într-un final. De 5 luni erau împreună... Ana era mereu visătoare şi zăpăcită dar Mihai era primul băiat de care se îndrăgostise cu adevărat. El era tot ce-şi putea dori de la un băiat. Deşi, de căteva ori a plâns noaptea, totul mergea bine. Dar s-a întâmplat ceea ce nu îşi dorea şi de care se temea de foarte mult timp. Din cauza unor greşeli pe care ea le-a făcut pentru binele relaţiei dar care au afectat-o fără să vrea. S-au despărţit. Ana suferea foarte mult şi încă suferă şi îşi dorea sî înţeleagă ce s-a întâmplat, să vadă totul prin ochii lui Mihai. În noaptea de după despărţire se trezea din senin şi începea să plângă pentru că mereu i se derulau două secvenţe în minte care o făceau să plângă. L-a visat, a plâns. Bianca şi Claudia nu ştiau ce să-i mai zică, ce să-i mai facă, cum să o oprească. La şcoala i-a fost rău. Seara a ajuns acasă şi s-a culcat.
Dimineaţă s-a trezit foarte obosită. Nu înţelegea de ce i-a sunat ceasul la ora 6. Avea un telefon diferit, camera era diferită, era acoperită cu o păturică foarte pufoasă şi specială şi îi plăcea camera ei, dar nu înţelegea ce s-a întâmplat. Casa era diferită. Totul era diferit, dar mintea ei recunoştea locul. Era camera lui Mihai. Dar el unde era? A mers la baie şi când s-a uitat în oglindă a avut un şoc. Se uita cu uimire şi nu îi venea să creadă. Dar s-a gândit să profite de asta. Chiar dacă era un vis, dorea să vadă lucrurile prin ochii lui. A persoanei de care ea era îndrăgostită, pe care încă o dorea şi care mereu era în mintea ei. A mers la şcoală în locul lui şi tuturor i s-a părut foarte ciudată... sau ciudat. În fine, a ajuns acasă.. adică la Mihai acasă. A deschis calculatorul şi i-a plăcut mult imaginea de pe desktop şi a fost uimită deoarece aceea o avea şi ea.
Brusc au revenit sentimentele şi gândurile pe care Mihai, probabil, le avea. Ana a început să se simtă foarte prost şi dezamăgită pentru că făcuse lucruri, ce lui Mihai nu-i plăceau, în descoperirile ei oarbe. Era dezamăgită de ea din perspectiva lui Mihai, dar şi a ei. Făcuse ceva ce nu şi-a dorit, s-a înşelat şi au ajuns unde nu vroia. Se ura. Era vina ei. A inţeles cum s-a simţit Mihai atunci.
Dar ştia că.. poate nu se mai putea întoarce. A început să plângă şi iar i s-a făcut rău. A cazut pe jos şi plângea. A adormit plângând. Dimineaţa când s-a trezit, era din nou ea, Ana. S-a întrebat ce s-a întâmplat cu Mihai. Dar şi el păţise acelaşi lucru. A vazut lucrurile prin ochii Anei. Şi părea că a înţeles.
Ziua Anei decurse foarte diferit. Avea o senzaţie ciudată... Simţea cum parcă lipseşte o jumătate din ea... era o senzaţie foarte stranie pe care nu o mai avusese până acum. Îşi dorea foarte mult să fie din nou în braţele lui Mihai. În ciuda tuturor celor întâmplate simţea că-l vrea din ce în ce mai mult şi tânjeşte după săruturile sale. Dar, era conştientă că trebuia să aştepte. Ceva din interiorul ei i-a zis asta. Ana nu ştia ce să facă... şi nu ştie nici acum... Aşteaptă...
VA URMA

,,E periculos să iubeşti! Iubirea e ca un drog. La inceput ai senzatia de euforie ,abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, încă nu e un viciu, dar îţi place senzaţia şi îţi închipui că o poţi ţine sub control. Te gândeşti la persoana iubită vreme de două minute şi uiţi de ea vreme de trei ore. În scurt timp însă, te obişnuieşti cu acea persoană şi începi să fii complet dependent de ea. Acum te gândeşti la ea trei ore şi o uiţi două minute. Dacă ea nu e lângă tine, încerci aceeaşi senzaţie ca şi drogaţii când nu îşi obţin drogul. În acel moment, aşa cum drogaţi fură şi se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, şi tu eşti dispus să faci orice pentru dragoste!'' Paulo Coelho

Mi-e dor. . .

Mi-e dor de tine. De tine cel de atunci... atunci... atunci când era frumos... Chiar dacă eşti lângă mine... tot de tine mi-e dor. Atunci era frumos. Acum e frumos. Dar frumosul s-a schimbat. Mi-e dor de tine. Uneori cred ca-ţi sunt un coşmar... un coşmar frumos. Vreau să fie totul ca înainte. Vreau să fie totul frumos. Totul ca atunci.
Ştii... tot mi-e dor. Ne vreau singuri... să vorbim, să ne simţim, să ne îmbrăţişăm. Vreau să te privesc adânc în ochii tăi mereu căprui intens şi plini de mândrie şi mister. Ochii tăi uneori atât de înduioşători şi blânzi şi atât de sfidători alteori. Mi-e dor de mâinile tale în jurul meu, de mirosul tău specific, de pielea ta, de pieptul tău...
Da... şi încă mi-e foarte dor.